Unele lucrări de specialitate au precizat că securitatea reprezintă un concept ale cărui dimensiuni pot fi:

- politică;
- militară;
- economică;

Dimensiunea politică se referă la modul în care state care s-au desprins de sub auspiciile Cortinei de Fier şi-au trasat direcţiile de acţiune în  vederea integrării în structurile de securitate regionale (NATO şi în fond Uniunea Europeană, pentru că şi aceasta asigură securitate).

Dimensiunea economică presupune o colaborare îndeaproape cu cea politică şi implică eforturile statelor de a realiza cooperări de ordin politico-economic menite să le asigure securitatea naţională prin securitatea colectivă. Deducem de aici că, în principiu, trebuie realizată securitatea colectivă ca prim pas în realizarea securităţii naţionale: “curând însă, după primele momente de euforie (este vorba despre momentele imediat următoare căderii Cortinei de Fier, n.n.), s-a dovedit că regionalizarea şi integrarea, caracterul multidimensional al securităţii, evoluţiile tehnologice şi ştiinţifice (evoluţia “factorului de dezvoltare“) au adus cu ele şi o nevoie acută de cooperare la nivelul diverselor entităţi ale sistemului internaţional (local, regional, zonal) . Dar statele naţiune şi multinaţionale nu se puteau sustrage acestei logici a cerinţelor noilor relaţii internaţionale”.

Dimensiunea militară a securităţii “înseamnă locul, rolul, ponderea, intensitatea, misiunile şi managementul unor structuri militare ori de tip militar, denumite forţă de securitate şi apărare, în diferite acţiuni de pace, criză şi război”.

Aspectul militar al securităţii presupune şi “utilizarea unui limbaj comun şi necesitatea definirii şi înţelegerii unitare a conceptelor de bază, cum ar fi cooperarea, interdependenţa, armonia, conflictul, etc., care domină acum relaţiile internaţionale”.

În lumina celor de mai sus, vom prezenta succint conceptele enumerate, urmând, din raţiuni tehnice, textul lucrării citate, întrucât, chiar dacă ea face referire la Europa de Sud-Est, considerăm că principiile pe care le conţine se pot aplica mai multor regiuni din Europa, inclusiv spaţiului Dunărean.

Astfel, “starea de cooperare apare când politica unui guvern este percepută de partenerii externi ca favorabilă în realizarea obiectivelor proprii şi colective, fiind rezultatul concret al unui proces consistent de coordonare politică”.

“Armonia este situaţia în care politicile externe, concepute şi derulate de către state în comun pentru interesele proprii, ţin seama de cei din jur (la nivel local şi regional), ceea ce facilitează în mod sigur realizarea şi a obiectivelor celorlalţi. Această situaţie poate exista în cele două regiuni deosebite ale zonei numai dacă acţiunile fiecărui stat nu aduc atingere intereselor celorlalte state.”

Discordia (un alt concept ce trebuie înţeles în vederea realizării securităţii colective şi naţionale) “este situaţia care poate apare atunci când guvernele şi / sau actorii non-statali consideră reciproc politicile celorlalţi (din vecinătatea imediată şi mai îndepărtată) ca obstacole pentru îndeplinirea obiectivelor proprii şi le atribuie răspunderea pentru neîndeplinirea obiectivelor propuse”.

Conflictul „se naşte foarte uşor atunci când unul dintre actori încearcă, fără succes, să-i determine pe ceilalţi să-şi ajusteze politicile şi invers”.

Interdependenţa “este starea generată de efectele reciproce ale acţiunilor actorilor statali în plan local şi regional”.

Am enumerat conceptele de mai sus întrucât ele reflectă o parte a realităţii cooperării pentru securitate şi, cum spuneam, se aplică şi spaţiului Dunărean.

Pe de altă parte, ca o completare la conceptul de securitate prezentat de către Sorin Frunzăverde şi Constantin Onişor, Barry Buzan propune încă două dimensiuni ale securităţii (pe lângă cea politică, militară şi economică): socială şi a mediului ambient. Aceste dimensiuni „se pliază peste rădăcina comună a intereselor (din viitoarele strategii de securitate) care trebuie apărate: democraţia, drepturile omului, economia de piaţă şi ecosistemul regional şi planetar, alături de cele ale identităţii naţionale ale statelor din spaţiul euroatlantic.”

O analiză pertinentă a mediului de securitate Dunărean nu se poate desfăşura decât pornind de la identificarea factorilor de risc, vulnerabilităţilor, a ameninţărilor globale şi regionale care periclitează atât securitatea naţională, cât şi pe cea colectivă. Trebuie conştientizat faptul că factorii de risc se constituie în două categorii în funcţie de modul în care privim problematica. Astfel, putem face distincţia între factorii de risc interni şi externi spaţiului Dunărean şi factori de risc interni şi externi fiecărei ţări a spaţiului Dunărean luate în parte. Factorii externi ţărilor reprezintă, la o privire atentă, vulnerabilităţile, factorii de risc interni spaţiului Dunărean considerat ca sistem supus analizei. Această distincţie apare ca urmare a faptului că fiecare ţară reprezintă un subsistem al spaţiului Dunărean în genere sau reprezintă spaţiul Dunărean la nivel micro. În sensul acesta, factorii de risc externi ai spaţiului Dunărean ca tot unitar reprezintă pentru fiecare stat Dunărean factori de risc supraexterni. Această întrepătrundere este inevitabilă.

Factorii de risc supraexterni sunt cei care ameninţă securitatea colectivă, timp în care factorii de risc interni spaţiului Dunărean comportă efecte destabilizatoare atât asupra spaţiului Dunărean ca sistem măcinat din interior, cât şi a statelor dunărene ameninţate din exteriorul lor, dar din interiorul sistemului cărora se subordonează.

de Av. Dr. Raluca Constantinescu